Acest blog va servi Yoghinilor pentru a afla ce sunt Blocajele corpului subtil. În acest scop yoghini vor afla ce sunt aceste blocaje cine le face și cum să le eliminăm din corpul subtil. În prim plan în acest blog vor fi Marii Zeii. Ei sunt cei care ne blochează. Dar totuși trebuie să-i iubiți așa cum îi iubesc Eu.
luni, 31 august 2015
Vasile Ivașca. Cele 25 de principii ale sistemului SAMKHYA.
Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Bhadrasana și Lotus. Diferite asane, corpul subtil, chakr-ele și mantrele lor.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva și Zeii Medii.
Partea
a doua.
Și
acum să vorbim puțin despre cele 25 de principii.Samkhya-karika
consemnează filozofia
Samkhya
în forma clasică.
În acest caz sistemul yoghin Samkhya
se păstrează în forma lui originală,
nealterat
de cele 4
vede
sau Upanishade.
Această carte a fost tradusă în România de cunoscutul indianist
Român Sergiu Al-Georgescu.
În tabelul care urmează voi spune câteva cuvinte despre acest mare
indianist
Român.
Sergiu
Al-Georgescu
s-a născut la 13 septembrie 1922 la Tg. Mureș.
Tatăl său Vasile Al-Georgescu este originar din
Sângeorz-Băi(Năsăud). Este un mare intelectual
transilvănean și a luptat în primul război
mondial. Este licențiat în drept și în Muzică
și Artă Dramatică. A fot colaborator la diferite
reviste, deci participând activ la viața
culturală din acea perioadă. A colaborat
la revistele: Flacăra, Gândirea,
Cosânzeana, Societatea de mâine,
Cele trei Crișuri, Pagini Basarabene,
cât și la ziarele Românul, Dreptatea,
Patria, Voința, etc. Este autor a
unui volum de versuri, Pământul și traducător
din lirica maghiară. Mama sa, Antonina
este originară din Basarabia din Grinăuți
județul Soraca; Ea făcea parte dintr-o puternică
familie ortodoxă cu mari tradițiiromânești;
Tată-l preot, fratele preot și trei
surori căsătorite cu preoți. În acest covor
românesc umplut de: Doine, Balade,
Basme, Colinde și a altor obiceiuri
românești. În acest spațiu unde roșu
e țesut cu sângeleeroilor
români căzuți pentru neatârnarea neamului;
În acest spațiu unde desenele
sun făcute cu crucile ortodoxe române; În acest
spațiu unde cohortele și legiunile
romane sau unit pe veci cu Dacii, formând
poporulRomân. S-a întrupat
și Sergiu Al-Georgescu. El este licențiat în
medicină, secția O.R.L. În anul 1947 la 24 de
ani se prefigurează o mare carieră pentru el. Totuși
în anul 1950 este îndepărtat din învățământuluniversitar(era asistent universitar, medic O.R.L.).
În anul 1958 este arestat simultan cu
marele Constantin Noica și implicat
în procesul acestuia. A fost condamnat
prin sentința 201/21 martie 1960 la 7 aniînchisoare corecțională, 4 ani interdicția și
confiscarea totală a averii pentru
uneltirea ordinii sociale. Capetele de acuzare
face parte din tabăra trădătorilor de neam:
Constantin Noica, Emil Cioran, MirceaEliade etc. A făcut 5 ani și cinci luni de
închisoare, dintre care 3 ani de muncă grea în
lagărele din Balta Brăilei. În acest fel el era obligat
să lucreze 10 ore pe zi cărând roabe pline de pământ
și astfel sănătatea lui a fost puternic zdruncinată.
O dată cu venirea la putere a lui N. Ceaușescu se
produce o puternică amnistie politică și Sergiu
Al-Georgescu este eliberat
atunci. Astfel el își rea activitatea și între ani
1966 și 1981au fost ani de o puternică forță
creatoare în viața lui. Iar între ani 1971 și 1973
el a ținut un curs de civilizație indiană,
în calitate de lector la Facultatea de limbi
orientale din București. Este unul din principali
specialiști ai gramatici a lui Panini. În
perioada 1971 și 1981 i-au apărut o serie
de cărți printre care; 1. Filozofia indiană în
texte; 2. Limba și gândire în cultura
indiană; 3. Arhaic și universal, India
în conștiința culturală românească. El moare la 59
de ani în 1981, numele său figurând alături
de mari indianiști ai lumii.
Și
acum concluzia despre Sergiu
Al-Georgescu.
Dacă îi studiem viața vom vedea că el își începe
cariera de indianist la vrâsta de 17 ani, citindu-l
pe Mircea Eliade și și-a încheiat-o la 59 de
ani, având sub ochinumele său asociat cu
acestuia. În anul 1981 el participă la
congresul de la Benares. Reîntors acasă fericit
și foarte obosit, are o primă întrebare? Dacă
s-a primit răspunsul de la Mircea Eliade! Și cum
răspunsul nu venise și-a formulat o replică
imediat. „Îmi pare foarte rău,” am scris
această carete numai pentru el. Ce se întâmplase de fapt?
Primul exemplar al cărți Arhaic și Universal
a fost trimis lui MirceaEliade cu o
dedicațiespecială pentru Eliade. În acest
fel voi da Eurăspunsul în calitate de Mare Zeu
Vasile, Vasile. Atunci când treci prin multiple morți
trebuie să spui că ești Sergiu-Românul și Eu
te voi admite în paradisul Yogi Noastre. În cadrul
Yogi Noastre noi vom folosi cele două traduceri ale sale:
1. Bhagavad-Gîta și 2. Samkhya-karika. Și acum să
lămurim un înțeles mai ascuns al acestei
întrupări. Dacă judecăm cum zic oameni obișnuiți
și creștini vom spune că Sergiu
Al-Georgescu
a
fost un talent
înnăscut.
Eu
v-am spus
de la început
că poporul
Român
este noul
„Popor Ales,”
iar limba Română
este noua limbă
aleasă.
Da, da asta
o spui Tu
și nimeni altu?
Ce vă spun Eu
că Marea Zeiță
Kundalini
a întrupat în
România
un Mare Profesor
de sanscrită
din India
și acesta este
Sergiu
Al-Georgescu.
În
acest fel Marea
Zeiță Kundalini
are un planprecis
și exact,
care se face
în etape
cu întruparea
yoghinilor Indieni
în România.
În
acest fel Eu
văd
că Sergiu
Al-Georgescu
nu
a practicatniciodată Yoga,
ci s-a ocupat numai
de traduceri
și scriier
de cărți
despre India.
Iar Eu v-am arătat despre viața
mea
că am practicat Yoga
pe Dealul cu
Vii,
de la 7 ani,
timp de 6 ore pe
zi.
Eu nu voi face traduceri;
Eu nu voi scrie
cărți despre India.
Eu voi descrie
procedeeyoghine;
Yoga practicată
de mine;
Eu voi aduce noi
procedee yoghine;
Eu voi aduce noi
tipuri de yoga.
În acest fel Marea
Zeiță Kundalini în
calitate de Profesor
examinator
are multiple
obligații.
Eu așa v-am spus că am acceptat
numai funcția
de Marea Zeu,
avantajele
și dezavantajele
acestei funcții.
În
acest fel Eu am
toate cele 7 Blocajeprincipale;
Am toate cele 5 blocaje secundare
și am multe blocajesuplimentare,
din care 6 au fot lămurite de mine.
În
cadrul Celor treiMedicine Eu v-am spus
ce face Medicul de familie,
ce face medicul în
cadrul Medicinei Chineze
și ce fac Eu în Yoga Noastră.
Și
acum ce am spus
Eu
la început despre Samkhya.
Se
știe că în sistemul yoghinSAMKHYA
există 24 de TATTVE,care aparțin
lui Prakriti
și unul al 25
Sinele Suprem(PURUSHA),
acest sistem e
încă mai folosit de multe religii
și sisteme yoga,
deși nu esteun
sistem precis și exact,
totuși Eu folosi
multe aspecte
ale sale. Acest
sistem a generat
acea confuzie mentală,
existența monismului
și panteismului.
Totuși
Eu
lucrez în
Învelișul de Pranayama
și nu mă
deranjează. Vom
lua cele 24 de principii(tattvas)
ale lui PRAKRITI(natura)
la care vom adăuga încă 12 PRINCIPII(ale MarilorZEII) și astfel
avem 36 de
PRINCIPII(tattvas)
la care se mai adaugă„TATI SHIVA(BRAHMAN).”
TATI SHIVA este
dincolo de mentalul uman,deci El nupoate fi înțeles
de mentalul uman;
nici în gândire;
nici în exprimare);
nu este nici o
ființă personală sau
impersonală.
Toate aceste 4 învelișuri pătrund
în corpul grosier
prin chakra Sahasrara,
numită Lotusul
cu 1000 de petale,
situată în
creștetul capului(maiprecis osul fontanela,
unde la copii se
vede o mică adâncitură,
care cu timpul dispare).
Satul Josani, locuri unde yoghinul a practicat Yoga de la 7 ani la 14 ani.
Satul Josani, Dealul cu Vii, vedere din spre râul Valea Roșiei.
Și
acum să fac o introducere a ne familiarizăm cu sistemul
SAMKHYA.
Sistemul
Samkhya,
la
fel ca alte sisteme religioase Indiene
ca Buddhismul,
Hinduismul,Vedele,
Vendanta,
urmăresc în principaleliberarea
ființei
din condiția
umană(sau
cum îi spun
Eu
de animal
zeiesc).
Cele
trei sisteme Samkhya,
Buddhismul,Vendantaspun
că în toată această viață
omul suferă,
deci viața
nu este altceva
decât o suferință
continuă.
Iar eliberarea
din această suferință
se poate face prin „Cunoaștere.”
Această Cunoaștere
este dobândită
prin studierea
„Principiilor ultime”(tattvas)
și a relaților
care există
între ele,
fără a se recurge
la ajutorul vreuneiintervenții
de ordin divin.
Sistemul
Samkhyaspune
că la originea lumi
și a suferinței
stau două mari realități eterne
și opuse:
Spiritul(Purușa)
și Natura(Prakrti).
În
acest caz PurușașiPrakrtiau
aceiași rang
și esență în manifestare.
Purușa,Principiulmasculin,
este multiplu,
capabil
de cunoaștere
și inactiv.Prakrti,
Principiu feminin,
este unică,
lipsită de cunoaștere,
capabilă
de manifestare
prin transformarea Ei.
Dacă Prakrtinu-și
dezvoltă potențelesale
și rămâne
nediferențiată,
într-un
echilibru
static,
similar
cu cea a Spiritului.
Dar separată
de acesta, suferința
nu e posibilă.
Drama
și suferința
încep prin unirea Spiritului
cu Natura,
unire
care genereazălumea sensibilă
și ființele.
Starea naturi nemanifestate
de echilibru
se cheamă „Avyakta”
sau „Natură
Primordială”(mulaprakrti)
sau CelPrestabilit(Pradhana).Se
știe că Natura
este formată
din trei mari Gune
(calități), sattva,
rajas
și tamas.
Sattva
guna
este acea calitate aducătoare de
lumină,
limpezire,
facilitare,
inteligență,bunătate
și fericire.
Această gună
va domina Principul Intelectului(budhi
și mahat) și este dominantă
în alcătuirea lumi paradisurilor.Rajas
guna
este acea calitate care
definește mișcare
și forțele din mișcare.
Este guna aducătoare de bunuri
materiale
cu multe bucurii,
dar și cu multesuferințe.
Este de fapt lumea reală
pe careo trăim.
Tamas
guna
este acea calitate care
definește inerția,
ignoranța,
confuzia,
depresiunepsihică,
bolile mentale,
minciuna
și ipocrizia,
tot ce e mai murdar
în această lume,
etc. Atât timp
cât aceste gune
sunt în echilibru
nu avem Natură
manifestată.
Ruperea
echilibrului
dintre aceste
trei gune
face ca lumea materială
să se manifeste.
Concluzii.
Eu nu am ce să dau o replică acestui sistem e prea
copilăros și de mult depășit. Dar
acum acest sistem se aplică în religii.
Pentru a vă lămuri ce spun Eu, vă
rog să studiați lecția „Tati Shiva, MamiKundalini, Marii Zeii, Zeii Medii și Zeii
Inferiori.” Cei care execută YogaMarilor Zeii.
Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Lotus.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva, Bagavan Vishnu, Marele Zeu Ganesha. Marile Zeițe Kundalini, Mahalakshmi și Sarasvati.
Și
acum să enumăr cele 25 de principii ale sistemului Samkhya.
1.
PURUȘA(Spiritul). Nu poate fi distrus. Și este multiplu.
2.
PRAKRTI(natura nemanifestată, pradhana, mulaprakrti). Este
capabilă de manifestare și toate cele 24 de tattve sunt
componentele Ei.
3.
BUDDHI(intelectul sau Cel Mare, Mahat).
4.
Ahamkara(Eul pur). Acesta este alcătuit din 3 părți. A.
Forțele de acțiune(Karmenndrya). B. Forțele de
cunoaștere(Jnanendrya). C. Elementele subtile(Tanmatra).
A.
Forțele de acțiune(Karmenndrya) sunt: 5. Mâinile(Pani).
6. Picioarele (pada). 7. Organele fonației(Vik). 8.
Organele de excreție(Payu). 9. Organele
sexuale(Upastaha).
B.
Forțele de cunoaștere(Jnanendrya) sunt: 10.
Văzul(Cakshus). 11. Auzul(Srota). 12.
Olfacția(Ghrana). 13. Simțul gustativ(Rasana). 14.
Simțul tactil(Tvac). 15. Simțul intern(Manas).
C.
Elementele subtile(Tanmatra) sunt: 16. Culoarea(Rupa).
17. Sunetul(Sabda). 18. Mirosul(Gandha). 19.
Savoarea(Rasa). 20. Tactul (Sparsa).
Yoga
Marilor Zeii.
Concluzie generală: a). Guna sattva este
generatoarea celor cinci forțe de cunoaștere(Jnanendrya).
Aceste forțe de cunoaștere își au conducerea și
analiza în chakre. Să arat exemple. Dacă simțul
mirosului nu funcționează, dumneavoastră
aveți Muladharachakra blocată și
bolnavă. Și vom face alergia la polen,
flori sau alte insecte și substanțe. Când
venea primăvara și infloreau salcâmi
Eu mergeam într-o pădure de salcâmi din
apropierea mea. Luam cam cincibatiste cu mine și stăteam în postura jumate
Lotus sub salcâmi. După aproximativ 10
minute începea nasul să curgă și curgea în
valuri mucuslichid(muci), iar Eu cu batista
curățam nasul. Și așa din 20 în 20 de minute
Eu curățam nasul(suflam nasul). Dacă dumneavoastră nu
practicați yoga veți merge la doctor
să vă dea un tratament. Dacă totuși practicați
yoga trebuie să faceți tratamentu în
mod gradat să vă apropiați încet
de pădurea de salcâm. Alergia la
polen sau flori este o boală
a chakrei Muladhara care este de fapt chakra
mirosului. b).Guna Rajas
este generatoarea celor cinci forțe de acțiune(Karmenndrya)
localizate în organele respective, mâini,
picioare, organe de fonație, excreție și
organe sexuale. c). Guna
Tamasse va manifesta în cele celor cinci
Tanmatra, elementele subtile
și elementele sensibile. Eu ce să vă mai spun? Eu
nu fac o analiză sau un rezumat a acestui sistem
Samkhya, pentru că așa cum v-am mai spus Eu l-am
consideratdepășit. Dar că vom face comparații
pe parcurs cu el.
Să
spun ceva despre cel de al șasele simț numit
„Simțul intern”
(manas). În literatura vedică și post-vedică,
manas este conceput ca o funcție
psihică nediferențiată în care sunt cuprinse
următoarele: cunoașterea, dorința, voința,
hotărârea, bucuria și frica. Vechile
Upanishade îl asimilau cu suflu central localizat
în inimă. Plecând de la metafora vedică a
piticului de mărimea degetului mare, ascuns
în inimă. Această localizare subliniază aspectul
său afectiv care îl diferențiază de funcții-ele
pur intelective, cum ar fi jnana, buddhi,
citta, prajana. În acest fel se permite termenului
Manas să fie redat uneori prin echivalentul „inimă,”
în sens larg, opus „minții.” Toate școlile
filozofice îi consideră în rândul simțurilor,
conferindu-i însă calitatea de Simțintern,
organ de legătură între simțurile periferice și
organul cunoașterii care este Intelectul. Se
consideră că el percepe date furnizate de simțuri,
tot așa precum acestea percep datele lumii obiective.
Yoga
Marilor Zeii. Și acum câteva cuvinte despre
acest simț intern
(manas). După ce analizăm tot ce spun Vedele
și Vendanta Eu îmi dau seama că
aici nu avem decât o cunoaștere teoretică
o speculație cu mentalul și nimic
practic. Eu m-am născut cu acest simț
puternicdeschis. Deci Eu l-am avut
ca o putere cu care simțeam mirosurilesubtile ale ființelor umane și a
întregi creații. În acest fel Marea ZeițăKundalini mă obliga să stau depărtat față de
ființele umane de la 5 la 10metri. Când
stăteam la coadă și luam mirosurile ființelor umane,
Marea Zeiță Kundalini era obligată în jumate
de oră sau o oră să îmi purificecorpul
subtil. În acest mod Marea Zeiță Kundalini mă
obliga în mod forțat să stau departe de
ființele umane. Ființele umane neavând
acest simț dezvoltat vin și se lipesc de
mine, crezând că mie îmi face
plăcere că ei sunt lipiți
de mine. Să luăm un exemplu un porc,un
câine,un cal, aceste animale își fac
urinarea și fecalele unde vor; nu știu
că nu e bine; nu știu că fecalele
lor put; nu știu că fac murdărie pe
jos. Pentru aceia le spunem animale ale
oamenilor. Iar ființele umane care nu
știu că le pute corpul, le vom spune
animale ale Zeilor. E adevărat că
Buddhi și Intelectul sunt instrumente de cunoaștere
prin discriminare, dar ele nu întăresc elementele
subtile blocate și slăbite. Să luăm
exemplu tot Muladhara chakra. Dacă elementul subtil
pământ(Prthivi tattva), deci bija-mantra LAM este
plină de negativități și slăbită
veți avea bolialergice. Ce v-am spus
Eu să faceți Likhita Japa cu mantra LAM
de 300 de mii de ori. Să stați cu
fundul în apropierea sobei sau pe aragaz.
Și în partea din față a lecției v-am spus să
curățați canalele subtile care leagă Muladhara
de nas.
Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Bhadrasana și în tinerețe. Principiile YIN și YANG în alimentație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu